Loading... Please wait...

Deputatul PNL, Gabriel Plaiasu, in incompatibilitate

 www.youtube.com/watch

    Agentia Nationala de Integritate a constatat, in urma procedurilor de evaluare, incalcarea legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor de catre deputatul PNL, Gabriel Plaiasu. Potrivit inspectorilor de integritate, deputatul liberal a detinut simultan calitatea de parlamentar si functia de administrator la mai multe societati comerciale.

Agentia Nationala de Integritate precizeaza intr-un comunicat ca "in urma evaluarilor demarate la data de 17.11.2010, s-au constatat urmatoarele: deputatul Gabriel Plaiasu s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 19.12.2007 - 26.04.2010, deoarece a detinut simultat calitatea de Deputat in Parlamentul Romaniei si cea de Administrator in cadrul S.C. Quartz S.R.L., S.C. Industrial Mija S.A., S.C. Liga S.R.L. si S.C. Coriama Advertising S.R.L. Astfel, inspectorii de integritate au identificat elemente in sensul incalcarii legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor de catre deputatul PNL, deoarece, conform art. 82, alin. 1, lit. c) din Legea nr.161/2003, "calitatea de deputat este incompatibila cu functia de (...) administrator, membru al consiliului de administratie (...) la societatile comerciale". "Aceasta situatie imi produce o mare neplacere. Eu nu am primit, oficial, un plic cu antetul ANI si n-am fost invitat niciodata la sediul ANI pentru a mi se pune la dispozitie documente oficiale", a declarat Plaiasu. ANI il contrazie, insa. Prin adresa nr. 62288 /A/l.l./24.05.2011, deputatul  a fost înstiintat despre faptul ca au fost identificate elemente în sensul existentei starii de incompatibilitate."Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerintele Legii nr. 176/2010 în ceea ce priveste informarea persoanelor evaluate, deputatul fiind informat, prin adresa nr. 1970/G/I.I./14.01.2011, despre declansarea activitatii de evaluare, precum si cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris".

 Persoana fata de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica, cu exceptia celor electorale, pe o perioada de 3 ani.

"Astept sa-mi ajunga la domiciliu un plic cu antetul ANI, cu un comunicat oficial pe care, cu siguranta, am sa-l contest in termenul prevazut de lege care este de 15 zile. Am contactat un avocat. Nu am altceva de facut decat sa astept sa primesc documentul oficial. Eu consider ca sunt nejustificate concluziile la care au ajuns inspectorii ANI. Mergem in justitie si vedem ce se va intampla. Odata ce voi contesta in contencios administrativ, aceasta hotarare se suspenda pana cand justitia se va pronunta, deci nu produce efecte asupra mea", a mai declarat Gabriel Plaiasu.

Madalina Chivu Popa

Comentarii

Acest articol nu a primit niciun comentariu.

Lasa un comentariu

1. Cum catalogati acest articol?
2. Titlul comentariului:
3. Nume:
4. Email: (neafisat)
5. Comentariu:
6. Cod de securitate: