Scoala pentru comunitate
Scoala "Mihai Viteazul" din Targoviste va derula in perioada 1-10 august, proiectul educational "Scoala pentru comunitate", in cadrul caruia, timp de 10 zile, 20 de copii cu posibilitati materiale reduse vor fi angrenati intr-un program cu totul special de activitati educative. Proiectul este finantat doar din donatii si sponsorizari, iar cei care doresc sa sprijine aceasta initiativa o pot face, pentru ca, potrivit coordonatorilor programului, orice ajutor conteaza.
Proiectul educational "Scoala pentru comunitate" are mai multi sunt parteneri. Printre acestia Inspectoratul Scolar Dambovita, Primaria si Consiliul Local Targoviste, dar si centrele judetene de asistenta psihopedagogica. Scopul proiectului este combinarea echilibrata intre activitatile distractive, specifice unei vacante de vara si activitatile educative, specifice anului scolar. In cele patru ore pe zi, petrecute in atelierele scolii de vara, participantii vor descoperi cuvintele vrajite, culoarea si fantezia, alaturi de vizite, plimbari si jocuri in aer liber. Si, daca se vor gasi fonduri suficiente, organizatorii le vor asigura celor mici si cate o gustare. "Programul va fi de la ora 9.00, pana la ora 13.00, timp in care copiii vor lua parte la o serie de activitati diverse, in care schimbul dintre copii va fi unul benefic", a declarat Anca Teodorescu, profesor de Limba si Literatura Romana. Toti copiii vor fi coordonati de o echipa de cadre didactice care vor face acest lucru voluntar si care vor incerca sa le ofere cat mai mult din ceea ce stiu ei, unul dintre obiective fiind acela de a oferi puterea exemplului si altor oameni care ar putea face acelasi lucru pentru tinerii care au nevoie de sprijin. "Este greu de asigurat baza materiala, dar noi am mai initiat si o mica actiune, in institutie, de colectare, denumita De la toti, pentru fiecare", a adaugat Gheorghita Stancu, profesor invatamant primar.
Lavinia Oprescu
Comentarii