Loading... Please wait...

Prima zi de facultate

 

 www.youtube.com/watch

Universitatea Valahia din Targoviste si-a deschis astazi portile pentru studenti.  La Facultatea  de Drept si Stiinte Social- Politice din cadrul universitatii targovistene  amfiteatrul a  fost neincapator pentru studentii care au primit asigurari din partea profesorilor ca vor beneficia de tot sprijinul de care au nevoie pana la absolvirea studiilor.

 

 

 

Contrar previziunilor sumbre din vară,

Universitatea “Valahia” stă bine cu înscrierile

 

Deşi procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat din acest an a fost cel mai mic din ultimii ani, in judeţul nostru, ca şi la nivel naţional, puţin peste30% dintre absolvenţii de liceu reuşind să promoveze în prima sesiune şi aproximativ 16% in a doua sesiune, Universitatea “Valahia” din Târgovişte şi-a ocupat toate locurile la studiile universitare de licenţă. “Au fost doi vectori importanţi care i-au determinat pe mulţi absolvenţi să se îndrepte către universitatea târgovişteană. Primul a fost faptul că universitatăţii Valahia i-a fost acordat, de către Ministerul Educaţiei, înainte de începerea primei etape de înscriere, gradul de înaltă încredere, ceea ce înseamnă foarte mult, pentru că unele specializări se înscriu în categoria B, adică au dreptul de a organiza licenţă, masterat şi doctorat. De asemenea, această calificare va putea aduce de la minister finanţare pentru anumite specializări. Al doilea vector este acela că universitatea târgovişteană, în toată perioada 2010-2012 a realizat o eficientă popularizare a specializărilor în judeţ şi nu numai”, a declarat profesor doctor universitar George Coandă, purtător de cuvânt la universitatea târgovişteană. Şi la studiile de masterat lucrurile stau bine, mai ales că mai multe facultăţi de la universitatea târgovişteană au fost clasificate cu anumite specializări, în categoria B. Dintre acestea, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Facultatea de Teologie, Facultatea de Ştiinţe şi Arte şi Facultatea de Inginerie a Materialelor. Deocamdată, nu se fac înscrieri pentru studiile de doctorat, deoarece se aşteaptă decizia de a continua cu şcoala doctorală la Valahia. În ceea ce priveşte cazarea viitorilor studenţi, reprezentanţii universităţii  îi asigură că vor avea suficiente locuri în cele 12 cămine ce aparţin acesteia şi condiţii dintre cele mai bune.

 

Lavinia Oprescu

 

Comentarii

Acest articol nu a primit niciun comentariu.

Lasa un comentariu

1. Cum catalogati acest articol?
2. Titlul comentariului:
3. Nume:
4. Email: (neafisat)
5. Comentariu:
6. Cod de securitate: