Inca o scoala la standarde europene
La sfarsitul saptamanii trecute, a avut loc receptia lucrarilor la Liceul de Arte Balasa Doamna din Targoviste, cea de-a doua din cele zece scoli din municipiu, dupa Colegiul National Constantin Carabella, reabilitata cu fonduri europene accesate de primarie. Investitia s-a ridicat la suma de un million de euro. “Este un model, zic eu, de urmat si, de asemenea, celelalte opt proiecte europene pe care le mai avem in diverse etape de implementare se vor incheia cu aceleasi rezultate. Ma bucur foarte mult ca am reusit ca la data fixata sa incheiem acest proiect, pentru ca Uniunea Europeana nu accepta depasiri de termene. Uniunea Europeana nu accepta sa se lucreze cu jumatati de masura, iar eu cred ca noi am demonstrat ca suntem capabili sa terminam proiectele exact in ziua si la termenul stabilt”, a declarat primarul municipiului. Chiar daca elevii si profesorii de la Balasa Doamna au fost nevoiti sa faca naveta la alte licee aproape un an de zile, rezultatul final al proiectului de reabilitare a meritat efortul. “A fost un an mai greu pentru noi, dar am ajuns la final si ne bucuram foarte mult ca suntem o scoala europeana, ca avem dotari la standarde europene si ca elevii nostri vor beneficia de niste conditii optime in care vor invata”, a adaugat Gabriela Istrate, directorul liceului. Rezultatele obtinute la examenul de bacalaureat din acest an au situat, inainte de contestatii, Liceul de Arte pe primul loc in ceea ce priveste procentul de promovabilitate, lucru apreciat si de reprezentantii Inspectoratului Scolar Dambovita. “O scoala cu profesori foarte buni, cu elevi foarte buni, care merita si un local si resurse si dotari foarte bune, pentru a putea sa ridice nivelul de calitate”, a afirmat Iulian Brezeanu, inspector scolar general adjunct.

Primarul Boriga a inspectat fiecare clasa, pentru a se asigura ca lucrarile realizate sunt unele de calitate.

Lavinia Oprescu
Comentarii