50 de elevi sustin a doua oara Bac-ul la romana
50 de elevi damboviteni, din cei 62 de candidati care s-au inscris pentru aceasta sesiune, sustin, astazi, proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare in limba romana. Potrivit informatiilor oferite de Mihaela Anton, purtator de cuvant al Inspectoratului Scolar Dambovita, majoritatea elevilor provin din seriile anterioare de absolventi. Pe 24 si 25 august va avea loc evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba moderna iar pe 26 si 27 august este programata evaluarea competentelor digitale. Probele scrise se vor defsasura in perioada 30 august-3 septembrie, cand elevilor le vor fi evaluate cunostintele la limba si literatura romana, proba obligatorie a profilului si proba la alegere a profilului. Pentru aceasta sesiune a examenului de bacalaureat, in judetul nostru, s-au inscris 2411 candidati.
Lavinia Oprescu
Comentarii