Sportul dambovitean, la bilant
Sportul dambovitean si-a desemnat, in urma cu doar cateva zile, cei mai buni sportivi. In linii mari, Gala Sportului Dambovitean a adus in prim plan numele ce se anticipa ca vor cucerii laurii recunoasterii valorii, cu doar cateva exceptii. In clasamentul de anul acesta, podiumul a fost ocupat, in ordine descrescatoare, de catre atletul George Preda, luptatoarea Larisa Grigore si judoka Alexandru Nedelcu. Primii doi sportivi au dubla legitimare la C.S.S si C.S. Targoviste, in vreme ce juniorul Alexandru Nedelcu este legitimat la C.S.S. si C.S. Valleriana Targoviste. La o prima vedere, un podium cu doi juniori, Alexandru Nedelcu si Larisa Grigore, se poate spune ca reprezinta certitudinea ca sportul dambovitean produce in continuare talente si, mai presus de acestea, performanta sportiva. Realitatea este ca, cele doua cazuri sunt cu adevarat exceptiile ce confirma regula, si, in sportul dambovitean, exista prea putine sperante, in ceea ce priveste performanta sportiva de maine. Gala Sportului Dambovitean, dincolo de recompense si recunoasterea valorii, aspecte ce, cu siguranta, trebuiesc laudate, a avut si cel putin un punct de minus. Karateka Vasile Lupasc, multiplu campion mondial nu a fost inclus in clasamente. Chiar daca Federatiile Internationale de arte martiale sunt divizate si, din acest punct de vedere, valoarea anumitor performante este diminuata, in afara lui Vasile Lupasc, nici un alt sportiv dambovitean nu se poate lauda cu un titlu mondial. Singura performanta asemanatoare este cea obtinuta de echipa de aeromodelism a Clubului copiilor din Pucioasa, ce a reusit sa castige, la aceasta disciplina, laurii mondiali ai primului loc.
Horia Marin
Comentarii