Talentul de a scrie literatura poate fi dobandit prin exercitiu si vointa
Interviu cu Ioana Geacar, coordonatoarea Cenaclului de Literatura “Radu Petrescu” din cadrul Palatului Copiilor Targoviste
R: -Cum reusiti sa-i faceti pe copii sa-si mentina interesul pentru literatura si poezie, in cadrul cenaclului pe care il coordonati, intr-o era a Internetului?
- Incerc sa-i apropii prin exercitii creative diverse, pentru cei mici incluzand si imagine, sa creeze personaje dupa un videoclip, ca sa folosim si Internetul.
R: - Au tinerii, care fac parte din Cenaclul de Literatura “Radu Petrescu”, o sansa in plus, dupa absolvirea scolii?
- Au o sansa in plus doar pentru ca se exprima mai bine si au imaginatie. Multi profesori mi-au spus ca se observa diferenta intre cum a lucrat inainte un elev si dupa ce a venit aici o perioada de una sau doua luni.
R: - De ce ar alege un elev dambovitean sa vina la acest cenaclu?
- Pana in clasa a VIII-a este bun pentru toti elevii pentru ca le dezvolta capacitatea de a-si imagina mai mult, de a se exprima, oral si in scris, cu mai multa dexteritate, de a putea crea in orice moment. Chiar si la gramatica ar fi mai bine pregatiti, pentru ca, pe parcurs ce citim si observam niste texte, apar si acele greseli pe care le corectam.
R: - Care este “reteta” reusitei intr-o viitoare cariera de scriitor/poet pentru un membru al cenaclului?
- In primul rand trebuie sa aiba motivatie interioara, talent, iar in lipsa talentului, multa vointa. Oricine poate scrie. Prin exercitii creative, si prin vointa talentul poate fi dobandit, pe parcurs. Aici nu stam sa vina inspiratia, aici muncim si, prin diverse tehnici, aducem inspiratia aproape. Trebuie sa fie pregatit sa scrie oricand, pe strada, in autobuz, sa fie sincer, sa spuna ceea ce simte despre lumea contemporana, nu sa poetizeze. Cu toate acestea, nu exista o reteta, fiecare are un stil aparte, pentru ca la fiecare apar niste ingrediente ulterioare specifice. Iar liceenilor, in special, trebuie sa le placa sa citeasca, pentru ca unii vor doar sa scrie si undeva se opreste toata povestea, ori, talentul trebuie hranit si cu lectura.
R: - Sunt tinerii talentati in arta scrisului motivati si de latura financiara?
- Nu vin aici motivati de latura financiara, ci doar de cea spirituala. Nu primim decat niste diplome, in plic mai rar, mai degraba trimise pe internet. Unii copii au reusit, pe cont propriu, sa publice. Anul acesta, Lungu Valentinian, un elev de clasa a V-a, de la Colegiul National “Ienachita Vacarescu”, a reusit sa scrie o carticica, “Saculetul cu povesti”, sponsorizata de parintii lui. Copilul este foarte talentat, cu o imaginatie debordanta, iar acum s-a apucat sa scrie si la un roman. Pe cei mari nu-i incurajez, insa sa publice, pentru ca trebuie sa ajunga la un nivel de performanta.
-
R:- Ati avut elevi care s-au remarcat, in mod deosebit?
- Da. Diana Cristea Serban, Miruna Belea, Alexandra Gheorghe, Andreea Ghica, Alexandra Vacaroiu si Dionisia Sandu, care a obtinut, in 2008, si o bursa de 1000 de euro, la Concursul de Proza “Liviu Rebreanu”.
Lavinia Oprescu
Comentarii