Rodica Bujor – un festival reinviat
In anul 2006, la Voinesti, locul natal al renumitei interprete de muzica populara – Rodica Bujor – avea loc prima editie a Festivalului national de interpretare a cantecului poplar, manifestare nascuta din dorinta de a aduce un tribut de recunostinta unui mare nume al muzicii populare romanesti.
Din pacate, dupa anul 2007 (cand a avut loc cea de-a doua editie) festivalul a fost intrerupt, pentru ca anul acesta, 2011, sa aiba loc cea de-a treia editie in perioada 14-15 mai, la Voinesti.
Initiativa reluarii acestei manifestari a fost, in primul rand, a preotului Alexandru Nedelea, sigurul nepot a interpretei, la care s-a alaturat cu entuziasm Centrul Judetean de Cultura Dambovita. trebuie sa amintim faptul ca primele doua editii au fost coordonate de profesor drd. Maria Tufeanu, cea care si anul acesta va pune suflet in tot ceea ce inseamna organizarea acestui festival.
Inscrierile au loc pana pe data de 10 mai, iar probele de concurs vor fi urmatoarele: interpretarea unei doine si a unei balade fara acompaniament, precum si a unui cantec propriu-zis, de preferat din repertoriul Rodicai Bujor.
Iata, peste timp, cum noi, dambovitenii, stim sa ne cinstim valorile culturale, pentru a ramane marturie vie peste timp.
Adriana Cuciureanu
Comentarii