Biserica Geartoglu, redata credinciosilor
- Cel mai vechi lacas de cult din municipiul Targoviste, Biserica „Sfantul Nicolae Geartoglu”, poate reintra in circuitul bisericesc, odata cu renovarea cladirii de catre primaria municipiului
- Biserica „Sfantul Nicolae Geartoglu” este singurul locaa de cult din tara care apartine patrimonial autoritatii locale
Reabilitarea de la Geartoglu a inceput in urma cu o luna de zile, cand primaria Targoviste a decis sa nu mai astepte ajutorul ministerial si sa salveze monumentul de la degradare totala. Biserica dateaza de la jumatatea secolului al XVI-lea, fiind supusa unui indelungat proces de degradare, ultimele interventii majore fiind realizate in urma cu doua secole. Geartoglu nu mai avea, acum o luna, nici macar usa la intrarea in sfantul lacas, iar buruienile napadisera curtea bisericii. Cu mai putin de 20 000 de lei primaria a igienizat cladirea si curtea monumentului, iar in interiorul bisericii a fost pusa mocheta. Pentru buna desfasurare a unui serviciu religios, Biserica Geortoglu are, dupa zeci de ani, vase sfinte, carti liturgice ai candelabre. In cel mai scurt timp, este posibil ca lacasul de cult sa-i primeasca pe targovisteni la liturghie. Complexul Manastirea Stelea aflat vizavi de Biserica Geartoglu este inchis pentru ample lucrari de reabilitare. Preotii de aici tin slujbele intr-un cort improvizat in curtea manastirii, iar Geartoglu este acum un spatiu propriu pentru inchinaciune, asa cum crede si dr. IPS Nifon, arhiepiscop si mitropolit al Targovistei, care a vizitat monumentul impreuna cu edilul sef al Targovistei, Gabriel Boriga "Am putea folosi acest giuvaer al Targovistei, mai ales ca in momentul de fata, biserica Manastirii Stelea se afla in santier, iar parintele staret si calugarii au improvizat un cort unde tin slujbele. De aceea, faptul ca Primaria a percutat cu multa eficienta ca sa putem face imediat slujbele aici, in Biserica Geartoglu, este un lucru de toata admiratia." a spus dr. IPS Nifon.
Geartoglu isi asteapta pictorii
Totusi, pentru ca Geartoglu sa-si recapete locul pe care il merita in peisajul monumentelor targovistene ar mai fi nevoie si de refacerea picturii. "Ca sa avem constiinta ca vom aduce acest monument in stadiul frumos si splendid de finalizare artistica si arhitecturala, trebuie pe mai departe sa luam toate masurile pentru ca Ministerul Culturii sa-si continue activitatea si sa se achite de obligatia pe care si-a luat-o cu ani de zile in urma, si anume sa restaureze pictura acestei biserici", a declarat arhiepiscopul Targovistei. Ministerul Culturii a alocat in 2010, 30.000 de lei pentru restaurarea picturii, dar anul acesta nu s-au mai gasit banii, iar proiectul de refacere a picturii, stagneaza. "Proiectul demarat acum o luna la Biserica Geartoglu este unul important pentru cultura si traditia municipiului Targoviste. Era vorba de unicul monument care se afla in patrimoniul Primariei si care, datorita unui proiect cu finantare europeana, a fost predat de mai multi ani catre Ministerul Culturii. Acum, ne-am implicat in mod direct pentru a aduce acest monument la o imagine si la stadiul de a fi folosit", a precizat, vizibil multumit de rezultatul interventiei, Gabriel Boriga, primarul Targovistei. Primarul a tinut sa remarce, in cadrul vizitei de lucru pe care a facut-o la Geartoglu, activitatea de voluntariat a profesorului de religie targovistean, Adrian Baicu, care s-a implicat activ in salvarea monumentului.
Crina Zamfirescu
Comentarii