Loading... Please wait...

Pentru Andreea Mierlea, pictura este parte din viata ei


www.youtube.com/watch
Târgoviştea se poate mândri cu oameni de cultură care sunt apreciaţi pentru talentul lor atât în ţară, cât şi peste hotare. Unul dintre aceşti artişti este Andreea Mierlea, o tânără pentru care pictura înseamnă totul, iar tablourile realizate de ea până acum confirmă acest lucru.

R:-Când ai început să pictezi?

A:Am început să pictez în urmă cu 14 ani. Întâmplarea a făcut să merg la Şcoala de Arte a pictorului Mihai Şerbănescu şi acolo să învăţ tainele picturii. Merg la dânsul foarte des, pentru că m-a învăţat ce înseamnă să pictezi frumos, să vezi frumosul în orice lucru mărunt.
R: -Ştiu că tu te încadrezi într-o anumită tehnică, pointilism. Ne poţi spune mai multe lucruri?
A: -Este o tehnică de mult practicată de pictorii celebri, însă eu am descoperit-o în urmă cu câţiva ani. Vroiam să creez ceva şi pur şi simplu am început să punctez, până am realizat o lucrare pe care am numit-o Covor de flori, după care am mers la profesorul meu care a văzut-o, a fost încântat încântat de idee şi mi-a spus să continui cu această tehnică pentru că mă reprezintă.
R-:Recent, declarai într-un interviu că, dacă cineva şi-ar da bani să pictezi, cu siguranţă i-ai refuza.
A:-Pentru mine, arta nu înseamnă bani. Pictez din plăcere. Tablourile sunt parte din sufletul meu şi cu greu mă despart de câte una din lucrările mele.
R: - Mulţi spun că arta costă, dar merită. Aşa este?
A: -Da. Arta merită şi merită să te sacrifici pentru artă, pentru că oferi iubitorilor de frumos ceea ce tu creezi, ceea ce exprimi şi automat îi bucuri şi pe ceulalţi cu ceea ce faci tu. E adevărat că, pentru a oferi artă, trebuie să depui şi multă muncă, dar, la sfârşit, se văd şi rezutatele. Am obţinut şi câteva premii la diferite concursuri, am avut şi o expoziţie de curând, în Germania, denumită Biserici şi Mănăstiri din România, unde, din păcate, nu am putut fi prezentă.
R: -Mi-ai spus că pictorii târgovişteni nu mai au unde să expună, că, practic, nu avem o galerie de artă.
A:-Aşa este. Din păcate, sunt foarte mulţi pictori în acest oraş şi nu numai, care sunt foarte talentaţi, dar, fiindcă nu există o galerie de artă, aleg să meargă în alte locuri, poate chiar în alte oraşe pentru a expune şi este trist că este aşa, pentru că nu pot să arate creaţiile şi minunile pe care le scot din mâinile lor.
R:-Ai un pictor târgoviştean pe care îl apreciezi foarte tare?
A:-Îl apreciez, în primul rând, pe profesorul meu, Mihai Şerbănescu, pentru că de la el am învăţat tot ce ştiu acum şi îi voi mulţumi de câte ori voi avea ocazia pentru că este un om special.
R:-Dar dintre pictorii străini, de la care te inspiri?
A:-Sunt mulţi: Picasso, Cessane, Tonitza, Luchian.
R:-Crezi că mai este apreciată pictura astăzi la adevărata ei valoare?
A-Greu de spus, pentru că pictorii sunt consacraşi după ce nu mai sunt în viaţă, din păcate. Se cumpără foarte mult numele acelui pictor şi se pune mai puţin preţ pe ceea ce a făcut.
R:-Ştiu că, pentru acest an, ai pregătit o expoziţie specială pentru târgovişteni. Spune-ne mai multe.
A:-Deocamdată, pot să vă spun că este o expoziţie care se va numi Cultura în ramă, cu o parte din oamenii de cultură ai acestui oraş şi sper să aibă succes, pentru că este ceva inedit.
Lavinia Oprescu


Comentarii

Acest articol nu a primit niciun comentariu.

Lasa un comentariu

1. Cum catalogati acest articol?
2. Titlul comentariului:
3. Nume:
4. Email: (neafisat)
5. Comentariu:
6. Cod de securitate: