200 de lei, pretul gcaloriei platit de targovisteni
Joi, 12 ianuarie 2012 13:35
Pretul gcaloriei plătit de abonaţii Termica a scăzut pentru acest an de la 427 de lei, la numai 200. Diferenţa va fi suportată de bugetul primăriei Târgovişte, decizia fiind luată aseară în cadrul consiliului local.
Preţul gcaloriei plătit de populaţie a a crescut la începutul sezonului rece 2011 ca urmare a eliminarii subvenţiilor date de statul român. În exerciţiul bugetar din 2011 nu a fost posibilă, din lipsa de fonduri, subvenţionarea locală a preţului. De la începutul acestuia an, târgoviştenii racordaţi la sistemul centralizat vor plăti doar 200 de lei.
Preţul gcaloriei în 2012 este mai mic decât cel din iarna 2010 – 2011 când, la Târgovişte gcaloria era 290 de lei. Deci facturile vor fi mai mici decât cele din luna ianuarie a anului trecut. În acest moment Termica Târgovişte nu mai are datorii faţă de Distrigaz, de accea târgoviştenii pot sta liniştiţi în privinţa furnizării agentului termic. “Târgoviştenii nu trebuie să se teamă, nici o secundă, de faptul că ar ăutea rămâne fără căldură sau apă caldă în această iarnă, în ciuda a ceea ce saltimbancii de la PSD şi USL, încearcă să alimenteze opinia publică. Este o minciună faptul că Termica ar putea să nu furnizeze servicii populaţiei. Am făcut tot posibilul, ca astăzi, să avem căldură şi apă caldă în case.”, a precizat Gabriel Boriga, primarul municipiului.

Comentarii