Loading... Please wait...

Cursuri de japoneza si workshop-uri de ikebana la Targoviste

 

    In perioada 1-3 septembrie, Clubul Studentilor din Targoviste gazduieste prima editie a Festivalului Japonez Tsukimi Matsuri (Festivalul Lunii), organizat de Asociatia Radacini Culturale din Bucuresti. “Este un festival care, sper eu, sa bucure locuitorii orasului Targoviste, un festival al culturii japoneze, intitulat festivalul lunii, deoarece suntem in luna septembrie, cand japonezii sarbatoresc cateva evenimente importante”, ne-a declarat organizatoarea festivalului, Camelia Basta, presedintele Asociatiei Radacini Culturale.  Timp de trei zile, targovistenii vor putea participa, intre orele 9.00-18.00, la workshop-uri de origami, kirigami, ikebana, zukata, joc de go, caligrafie, pictura in tus si papusi de hartie si vor putea afla mai multe despre cultura si traditiile japoneze. Programul cuprinde si cursuri pentru incepatori contra cost. (25 de lei cursul). “Vom avea si un mic recital de shamisen (chitara) si o mica parada de chimonouri”, ne-a mai dezvaluit Camelia Basta. De asemenea, cei care vor vizita festivalul vor putea proba unul dintre kimono-urile aduse de organizatoarea festivalului tocmai din Tokio, unde a locuit patru ani, dupa ce a primit o bursa din partea Guvernului japonez. “Avem colaboratori, membri ai programului japonez J-CAT, un program guvernamental de promovare a culturii si limbii japoneze si un numar de trei voluntari care sunt specialisti in coregrafie in tus, decoratii din hartie kirigami si in shamisen si care ne vor vizita la Targoviste”, a adaugat Camelia Basta. Cei care vor sa se inscrie la ateliere sau sa afle mai multe informatii despre festival o pot face la adresa de mail radaciniculturale@gmail.com.

 


Camelia Basta,
presedintele Asociatiei Radacini Culturale


O targovisteanca indragostita de cultura japoneza

 

Ideea festivalului din Targoviste le-a fost propusa organizatorilor de o targovisteanca indragostita de cultura si civilizatia japoneza, care a ales sa mearga la un liceu din capitala, unde sa poata studia ceea ce o pasioneaza. Tot ea a reusit sa stranga si 20 de voluntare care sa le poata arata targovistenilor care vor veni la festival o mica parte din obiceiurile si traditiile japoneze. Alina Teodorescu  este eleva la Liceul “Ion Creanga” din Bucuresti, unde s-a mutat anul trecut. Pasiunea pentru cultura japoneza si-a descoperit-o la Palatul Copiilor din Targoviste, unde a studiat, din clasa a VI-a, limba japoneza, in timpul liceului hotarandu-se sa-si aprofundeze cunostintele la Bucuresti. 

Cursuri de japoneza la Targoviste?

Organizatorii festivalului se gandesc sa organizeze si cursuri de japoneza la Targoviste, pentru ca exista cereri in acest sens. “Speram ca vom reveni in Targoviste, poate cu niste cursuri de japoneza sau de aranjamente de ikebama, incepand din toamna. De aceea, vom cauta parteneri, poate la Clubul Studentilor, Palatul Copiilor, unde au mai existat asemenea colaborari, si oricine este interesat poate sa ne ajute in acest sens”, a incheiat Camelia Basta.



Alina Teodorescu vrea ca si targovistenii sa afle mai multe despre civilizatia japoneza.
 

Lavinia Oprescu

Comentarii

Acest articol nu a primit niciun comentariu.

Lasa un comentariu

1. Cum catalogati acest articol?
2. Titlul comentariului:
3. Nume:
4. Email: (neafisat)
5. Comentariu:
6. Cod de securitate: